Salveaza articol

17,5 Miliarde Euro Pentru Economia Verde

Parlamentul European a anunțat marți, 18.05.2021, adoptarea regulamentului privind Fondul pentru o tranziție justă, care va ajuta țările Uniunii să răspundă la impactul social și economic al tranziției neutralitatea climatică și către economia verde

Pachetul cuprinde 7,5 miliarde de euro din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și 10 miliarde de euro din Instrumentul de redresare al Uniunii. Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să pună accentul pe diversificarea economică, reconversia profesională sau crearea de locuri de muncă, ori trebuie să contribuie la tranziția spre o economie europeană sustenabilă, neutră din punct de vedere climatic și circulară.

Fondul pentru o tranziție justă (JTF) va finanța:
  • sprijinul pentru căutarea de locuri de muncă,
  • perfecționarea și recalificarea profesională,
  • includerea activă a lucrătorilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în contextul în care economia Europei se îndreaptă într-o direcție neutră climatic,
  • microîntreprinderile, incubatoarele de afaceri, universitățile și institutele publice de cercetare,
  • noile tehnologii energetice,
  • eficiența energetică,
  • mobilitatea locală durabilă.
Nu vor beneficia de sprijin din partea JTF:
  • incinerarea deșeurilor,
  • dezafectarea sau construirea de centrale nucleare,
  • activitățile legate de produsele din tutun,
  • investițiile legate de combustibilii fosili.
Statele membre au următoarele obligații:
  • să redacteze planuri pentru o tranziție justă, prin care să identifice regiunile care se confruntă cu cele mai mari dificultăți și care sunt afectate cel mai mult de tranziție.
  • să concentreze în aceste regiuni resursele pe care le primesc din JTF.
  • să se acorde o atenție deosebită caracterului specific al insulelor, zonelor insulare și regiunilor ultraperiferice.

La inițiativa Parlamentului, va fi introdus un „mecanism de recompensare ecologică”, dacă resursele fondului vor fi majorate după 31 decembrie 2024. Aceste resurse suplimentare vor putea fi distribuite între statele membre, iar cele care reușesc să reducă emisiile industriale de gaze cu efect de seră vor beneficia de mai multe fonduri.

Alte aspecte esențiale ale regulamentului
  • Statele membre vor avea acces deplin la JTF doar dacă adoptă angajamente la nivel național de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Înainte de a adopta acest obiectiv, statele membre vor putea primi doar 50% din suma care le-a fost alocată;
  • Companiile care au dificultăți financiare pot beneficia de sprijin, cu respectarea normelor temporare ale Uniunii privind ajutoarele de stat instituite pentru circumstanțe excepționale;
  • Resurse din alte fonduri de coeziune pot fi transferate voluntar;
  • Proporția investițiilor care pot fi acoperite prin finanțarea Uniunii (cofinanțare) este de maximum 85% pentru regiunile mai puțin dezvoltate, 70% pentru regiunile de tranziție și 50% pentru regiunile mai dezvoltate.

Textul a fost adoptat in cursul lunii mai cu 615 voturi pentru, 35 împotrivă și 46 abțineri.

După ce Consiliul va aproba în mod oficial acordul, regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Servicii de
Consultanta

O gama completa de servicii de consultanta pentru accesarea fondurilor nerambursabile si asistenta in scrierea, depunerea și implementarea proiectelor.

Din aceeasi categorie

Modificare ghid apel “Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere” februarie 2026

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a publicat la...

Calendarul estimativ consolidat al lansărilor de apeluri de proiecte pentru anul 2026

Calendarul apelurilor de proiecte 2026. Oportunități majore de finanțare...

Ultimele finantari

Programul Tranzitie Justa – Sprijin pentru Creșterea Durabilă a Microîntreprinderilor și Crearea de Locuri de Muncă

Programul Tranzitie Justa – Finanțare nerambursabilă intre 50.000 –...

Programul Regional Sud-Est 20.000 – 200.000€ Apel 2 2025

Având în vedere bugetul ramas disponibil ca urmare a...

Ultimele articole

Ești sportiv retras din activitate din regiunea Sud Muntenia? Completează chestionarul și poți primi acces la cursuri gratuite și remunerate!

Dacă ai fost sportiv legitimat, indiferent de disciplina sportivă, într-unul din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova sau Teleorman, ai ocazia să...

Modificare ghid apel “Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere” februarie 2026

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a publicat la data de 3 februarie 2026, Ordinul MIPE nr. 116 pentru modificarea ghidului specific -...

Calendarul estimativ consolidat al lansărilor de apeluri de proiecte pentru anul 2026

Calendarul apelurilor de proiecte 2026. Oportunități majore de finanțare pentru firme și autoritățiCalendar Apeluri 2026 Solicita Consultanta Anul 2026 concentrează un volum ridicat de apeluri...